Date fizico-geografice

Relief. Din punct de vedere geomorfologic, teritoriul studiat se încadrează în Podişul Moldovei, în partea centrală a Câmpiei Jijiei Superioare, reţeaua de localităţi urmărind traseul văii Jijiei, cu excepţia localităţii Mihai Viteazu, localizată mai spre nord-est, pe interfluviul Jijia-Başeu.

Arealul studiat se suprapune unei zone de câmpie sculpturalo-structurală joasă (V.Băcăuanu, 1968), cu alcătuire petrografică argilo-marnoasă şi structură monoclinală, orientată pe direcţia NV-SE. Depozitele superficiale conţin nisipuri fine şi argile, care imprimă un aspect estompat al formelor de relief, caracterizat de interfluvii joase, pante relativ domoale şi văi largi.

Culmile sunt orientate pe direcţia NV-SE, având de regulă 2-3 km lungime, iar văile sunt tipice structurilor monoclinale, având cursuri paralele sau perpendiculare. Reţeaua hidrografică instalată şi-a adâncit albiile, dezvoltându-se regresiv, astfel că vârsta formelor de relief este relativ nouă (miocen-cuaternară).

Suprafaţa topografică se prezintă ca un relief colinar caracteristic, sectoarele superioare ale interfluviilor având forma unor platouri uşor înclinate care se menţin la o altitudine medie de cca. 150-200 m.
Versanţii cu expoziţie SE reprezintă reversuri de cuestă, sunt prelungi, şi au o declivitate redusă, fiind slab afectaţi de procese de degradare prin procese gravitaţionale sau erozive. Prin contrast, versanţii care taie capetele de strate (frunţi de cuestă) sunt frecvent afectaţi de procese de eroziune şi transport a materialului îndepărtat, şi, în mai mică măsură, de acumulare a acestuia, rezultând un microrelief caracteristic.
 
Procesele dominante sunt eroziunea areolară şi în adâncime, precum şi procesele gravitaţionale (alunecări de teren, în brazde, în valuri sau în trepte), care acţionează separat sau conjugat, intensitatea acestora fiind favorizată mai ales de natura substratului argilo-nisipos şi de factorul climatic. Izolat, la partea superioară a versanţilor, în cornişele de depozite loessoide, se produc şi fenomene de prăbuşire, rezultând forme de relief specifice.

În unele sectoare ale frunţii de cuestă a Jijiei, acolo unde declivitatea terenului ajunge la valori ce depăşesc 15-20%, sunt prezente forme ale eroziunii în adâncime (ogaşe şi ravene), precum şi alunecări de teren, inclusiv în cadrul intravilanelor unor localităţi, cum este cazul satelor Ungureni, Plopenii Mari, Durneşt, Călugăreni sau Mîndreşti.

Sub aspectul modului de utilizare a terenurilor în pantă, putem aprecia că, în general, versanţii cu pante sub 10-12% sunt folosiţi ca terenuri arabile, în unele cazuri acelaşi tip de utilizare având-o şi areale cu declivităţi mai mari de 12%.
 
Relieful de acumulare are o pondere mai modestă, fiind reprezentat prin şesul Jijiei, la care se adaugă şesurilor micilor afluenţi de pe teritoriul comunei (pâraiele Ibăneasa, Săvescu, Lunca), precum şi prin terasele ce se dezvoltă în lungul văii Jijiei.
Zona de şes a Jijiei este dispusă ca o bandă pe direcţia vest-est, având o lăţime medie ce variază între 200-300 m în partea vestică a teritoriului comunal, cu o tendinţă marcată de lărgire spre aval, până la 200-600 m lăţime în partea de est, şi o altitudine minimă de 90 m în extremitatea estică a teritoriului.
Suprafaţa topografică a şesului este reprezentată de către podul terasei de luncă, inundabilă, cu altitudinea relativă de 3-4 m, în care albia minoră s-a adâncit în depozitele aluviale argilo-nisipoase.
În zonele de debuşeu al afluenţilor şesul este adesea supraînălţat datorită acumulării de material sub formă de conuri de dejecţie. În general, aceste sectoare sunt mai ferite de inundaţii, beneficiind totodată de un sol fertil, aluvial, pretabil pentru agricultură.

La nivelul de terasă de luncă, menţionat anterior, se adaugă terasele de versant, dintre care se remarcă terasa de 10 m, cu un substrat luto-nisipos la partea superioară şi lutos în bază, respectiv terasa de 25 m, mai fragmentată, cu structură şi compoziţie petrografică similară, şi care se impune mai vizibil în peisaj în zona Sapoveni-Epureni.

Altitudinea maximă se înregisterază la NE de intravilanul localităţii Mihai Viteazu, fiind de cca. 251. Culmile cu poduri largi sunt folosite în cea mai mare parte ca teren arabil, pădurile ocupând o suprafaţă foarte redusă. Minimile altitudinale sunt conturate pe văile Jijia, Ibăneasa, Săvescu şi Vorniceasa.
Intravilanele au evitat în general, în extinderea lor, zona de albie majoră a Jijiei (excepţie face partea de nord-vest a localităţii Călugăreni), dezvoltându-se pe terase sau pe interfluvii sculpturale, limitate de pante deluviale. Aceşti versanţi limitrofi platourilor interfluviale sunt însă susceptibili la procese de alunecare şi/sau eroziune, generând un microelief accidentat specific, cum este cazul versanţilor incluşi în intravilanele localităţilor Ungureni (Epureni şi Sapoveni), prelungindu-se spre nord până pe teritoriul satului Călugăreni, şi punând în pericol stabilitatea unor construcţii sau căi de comunicaţie.
Resursele naturale

În ceea ce priveşte resursele subsolice prezente în aria studiată, putem aprecia, având în structura geologică a regiunii, că teritoriul comunei Ungureni beneficiază de rezerve foarte modeste de substanţe minerale utile.
Formaţiunile care aflorează sunt sarmaţiene, astfel încât, din punct de vedere litologic, importanţă prezintă, mai ales marnele şi argilele salifere cu texturi grele ce apar în special pe versanţi. În zonele de albie prezintă interes exploatarea straturilor de nisip, pentru uzul imediat al locuitorilor din zonă.
În acest context, resursele naturale cu cel mai important rol în stabilirea şi organizarea habitatului în zonă sunt rezervele de apă, respectiv solurile din zonă, care permite practicarea agriculturii, cu toate implicaţiile acesteia. Caracteristicile reţelei hidrografice şi ale învelişului pedologic vor fi detaliate în cele ce urmează.
O ultimă categorie de resurse sunt cele de biomasă, respectiv fondul forestier al comunei, cu utilizări multiple, care însă are în prezent o suprafaţă foarte redusă.

 

Clima. Vecinătatea cu aria eurasiatică imprimă climei din acest areal nuanţe excesive, caracterizate printr-un regim al temperaturii aerului şi al precipitaţiilor cu valori specifice.

Comuna are un climat continental, caracterizat prin temperaturi medii anuale cuprinse între 8º-9ºC. Iarna se produc geruri puternice când temperatura poate scădea chiar sub -30ºC, în timp ce verile sunt uscate, temperaturile ajungând uneori la +38ºC, rezultând amplitudini termice mari.
Caracterul excesiv al climatului continental se manifestă cel mai pregnant ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor, cu ierni sărace în zăpadă şi veri secetoase. Cantitatea de precipitaţii variază între 450-500 mm/an. Insuficienţa precipitaţiilor, în ceea ce priveşte regimul de alimentare al reţelei hidrografice, a fost parţial compensată prin crearea unor acumulări în partea de nord a comunei, pe valea pârâului Ibăneasa.
Durata maximă de strălucire a Soarelui se înregistrează din aprilie până în septembrie, (1336 ore), când radiaţia totală este de 81,8 kcal pe centimetru pătrat, la Dorohoi, reprezentând 70% din totalul anual, favorizând cultura cerealelor, a plantelor tehnice, a viţei de vie şi pomilor fructiferi.
Vânturile dominante sunt cele din nord şi nord-vest în anotimpul rece, respectiv cele din sud-vest vara, cu o viteză medie de cca. 4 m/s (pe timpul iernii). Iarna este caracteristic Crivăţul, un vânt geros care bate dinspre N-E spre S-V.

 
Apele de suprafaţă. Apele care străbat teritoriul comunei Ungureni se află sub jurisdicţia Direcţiei Apelor Prut. Reţeaua hidrografică se încadrează în districtul hidrografic al Câmpiei Moldovei de Nord, a Jijiei Superioare şi a Başeului, cu râuri autohtone şi o densitate hidrografică mică, sub 1,25 km/km2, iar scurgerea solidă este de 1,10 t/ha.

Cel mai important curs de apă de pe teritoriul comunei este râul Jijia, care traversează zona studiată de la vest la est, pe o lungime de cca. 18 km. Jijia izvorăşte la o altitudine de 410 m, pe teritoriul Ucrainei, şi are o lungime de 275 de km, vărsându-se în Prut pe teritoriul comunei Gorban din judeţul Iaşi.

Pe teritoriul comunei Ungureni, Jijia primeşte aportul câtorva afluenţi, dintre care se remarcă pâraiele Ibăneasa, Săvescu, Lunca şi Iazurilor, la care se adaugă mici cursuri permanente, de importanţă secundară (pârâul Viii, pârâul Odăii), precum şi cursuri temporare pe văile torenţiale (Oicu, Craci şi Cananău).

Principalul afluent ca debit este pârâul Ibăneasa, afluent de stânga, ce izvorăşte din Coasta Ibăneşti, la o altitudine de 383 m, şi se varsă în Jijia în punctul Borzeşti, la o altitudine de 88 m. Lungimea acestui curs de apă este de 43 km, având un bazin hidrografic cu o suprafaţă de 189 km2. Pârâul Ibăneasa seacă o dată la 3-4 ani.
Un alt afluent de stânga al Jijiei este pârâul Săvescu, cu un debit maxim de 4,60 m³/s, dar cu un regim de scurgere intermitent, cu perioade în care seacă datorită lipsei alimentării pluviale. Pârâiele Lunca - cu o lungime de 7 km, şi un bazin de cca. 27 km2 - şi Valea Iazurilor au tot un regim de scurgere intermitent, secând frecvent în lunile de vară (VI-VIII).

În prezent, pe cursul pârâului Ibăneasa funcţionează un număr de nouă acumulări, cu rol piscicol şi de atenuare a viiturilor. Patru dintre acestea se află pe teritoriul comunei Ungureni, respectiv iazurile Ibăneasa I, II şi III, aflate în administrarea S.C. Piscicola S.A., şi Borzeşti, proprietate a Primăriei Ungureni. La acestea, se adaugă iazurile Jianu (pe pârâul Lunca) şi Oicu (pe Jijia), demaimică întindere, ambele aparţinând domeniului public. 
 
Apele subterane. Din perspectiva locuirii, cele mai importante ape subterane sunt cele freatice, cantonate în baza aluviunilor din şesuri şi terase. În această zonă, stratele freatic cu debitul cel mai mare se găsesc la baza depozitelor aluviale argilo-nisipoase din şesul Jijiei, respectiv în orizonturile de nisipuri fine şi prundişuri ale teraselor, la adâncimi de 10-15 m.

 

Solurile. Învelişul de sol s-a format într-o perioadă considerabilă de timp sub influenţa unui ansamblu de factori pedogenetici, dintre care cei mai importanţi sunt:

• clima;
• relieful;
• apa freatică şi apa din profilul de sol;
• rocile de solificare;
• vegetaţia;
• procesele de eluviere-iluviere;
• sărăturarea (salinizarea şi alcalinizarea), etc.

Complexul de condiţii bioclimatice, hidrologice şi geomorfologice din aria studiată a determinat formarea unui înveliş pedologic mozaicat, în care predomină tipurile de sol aparţinând clasei cernisoluri.

 

Vegetaţia. Teritoriul comunei Ungureni aparţine zonei de silvostepă, acoperită în trecut de păduri de gorun, în amestec cu specii de carpeni, tei, arţar, ulm, cireş. În prezent, suprafeţele forestiere din comună s-au restrâns foarte mult, conservându-se doar mici areale împădurite, totalizând doar 37 ha (ex. „La Pădurice"),respectiv puţin sub 0,3% din suprafaţa totală a comunei.

Vegetaţia spontană actuală aparţine pajiştilor de silvostepă cu graminee şi diverse ierburi xeromezofile. Pe văi se întâlneşte o vegetaţie hidrofilă şi hidrohalofilă, cu specii caracteristice.
Cea mai mare parte a terenurilor comunale au fost defrişate sau desţelenite în scopul extinderii culturilor agricole şi habitatului, astfel încât, în prezent, cca. 94% din teritoriu are funcţie agricolă - arabil, păşuni şi, în mai mică măsură, plantaţii viti-pomicole.

 

Fauna. Fauna este cea caracteristică zonelor silvostepă şi stepă şi este reprezentată în special de rozătoare şi mamifere mici (popândăul şi hârciogul - ameninţati cu dispariţia, ca urmare a exterminării unui mare număr de exemplare în deceniile trecute, şoareci de câmp, iepuri de câmp, veveriţe, .etc.) şi, rar, se întâlnesc mistreţi, căprioare. Se adaugă o varietate de păsări precum cinteza, ciocănitoarea, păsări de apă şi reptile mici.